Biografie Iulia Scavo

 

Iulia a venit in Franța în 2002, admisă la INSA Lyon (Institut National des Sciences Appliquées), în urma unui parcurs remarcabil în timpul liceului la secțiunea bilingvă Matematică-Fizică în limba engleză la Craiova, orașul ei natal, și în virtutea rezultatelor la Olimpiade și Consursuri dedicate liceenilor din țară. Dupa un ciclu pregatitor, s-a înscris și a obținut Diploma de « Licence en Mathématiques » la Universitatea « Lyon 1 – Claude Bernard », urmată de studii de profesorat timp de doi ani, concretizate cu obținerea unui « CAPES de Mathématiques ».

Grație spiritului său scormonitor, în paralel cu studiile universitare, Iulia a descoperit gastronomia și vinul francez la Lyon, adevarată capitală în domeniu. În timpul liber participa la saloane și expoziți în materie, la degustări în régiunile învecinate : Valea Rhonului, Beaujolais, Burgundia. S-a integrat în echipa Slow Food Lyon – Convivium « Les Canuts Ecervelés » în 2005 și a sprijinit activitățile de promovare a produselor arizanale și de sensibilizare a publicului, inclusiv a celui mai tânăr, cu privire la un mod de alimentație convivial, cu produse de calitate, care spun o poveste!

Între 2007 și 2008 pregatește și obține Diploma de « Mention Complémentaire en Sommellerie » la Lyon și participă la cursul de Analiza Sensorială la Universitatea Vinului Suze-La-Rousse, îmbinând studiul cu experiențe punctuale în somelarie, vânzare în magazin de specialitate și multiplicând deplasările la evenimentele profesioniste din domeniu.

În 2008 se întoarce în țară și obține Locul 2 la « Trofeul National al Somelariei », prima femeie ce a urcat pe podium. Era primul ei concurs…

După un an de experiențe alături de Halewood Romania, în departamentul de Marketing unde  a format echipe comerciale, a creat diverse « Wine programs » în resturante partenere, a dinamizat pensiunile și vizitele oeno-turistice la Pivnițele Azuga și la Conacul Urlățeanu, a adus o undă de modernitate prin consultanța în plan gastronomic și a promovat vinurile produse în țară ori cele importate. Apoi, s-a întors în Franța pentru noi aventuri.

L-a cunoscut pe soțul ei, Bruno Scavo, Chef Sommelier la Monte-Carlo SBM Resort și Sommelier emerit, « Mâitre Sommelier de l’Union de la Sommellerie Française » și l-a urmat în sudul Franței, înscrindu-se la diploma BTS Technico-Commercial Vin Boissons et Spiritueux, la ICOP Aubagne (Institut de Chimie Oenologie Paris et Provence). În paralel, a fost desemnată să reprezinte România în competițiile mondiale de somelarie în cadrul ASI (Association de la Sommelerie Internationale), cea mai veche și credibilă asociație internațională în domeniu.

Iulia a fost semi-finalistă la Campionatul Mondial de Somelieri în Chile 2010 (intrând în Top12), la Campionatul European de Somelieri la Strasbourg 2010 (Top 8). Prin promovarea imaginii României, ea a primit în 2011 „Oscarul de Excelență” la Ateneul din București, inscriindu-se printre cei 10 români ai anului 2010, iar soțul ei, Bruno Scavo, a fost distins cu un premiu oferit persoanelor de naționalitate străină care promovează și sprijină valorile României.

Iulia a multiplicat performanțele în anii următori : Laureată a Campionatului Central European de Somelieri, în Ungaria, în 2012, Locul 5 la Campionatul Mondial de Somelieri în Japonia 2013 și primul Podium pentru România la Campionatul European de Somelieri la San Remo, Italia 2013, cu medalie de Bronz.

Dupa o mică pauză, ce a coincis cu sosirea pe lume a celui de-al doilea copil în 2016, Iulia a revenit în cursă cu un al doilea Bronz la Campionaltul European de Somelieri la Viena, Austria 2017, și Titlul de „Master of Port” 2017, prima femeie care a caștiga această competitie internatțională dedicată vinului de Porto cu tradiție din 1988. În paralel, Iulia a obținut certificarea internatională Diloma de Sommelier ASI cu Aur in 2017, a trecut cu distinctie si merit examenul WSET Level 3 in 2016 iar în 2019, dupa 2 ani de studii a finalizat ultimul eșalon DipWset Level4, ultima treapă înainte de a se lansa in viitor spre un Master of Wine (MW). Iulia a trecut aceasta ultima etapa cu brio, obtinînd „Distinction” la globalitatea diplomei si un scor de top la redutabila probla „Unit 3”, gratie caruia i s-a decernat premiul: „Gerard Basset Memorial Prize” simbol de excelenta, in ianuarie 2020.

Revenind pe scena naţionala a somelãriei, Iulia s-a distins in septembrie 2018 cucerind titlul de „Cel mai Bun Somelier din România” – Marele Trofeu, dupa 10 ani de pauza în competiţiile de acasa. Este o victorie mai mult decat simbolica, o recunoştere a talentului Iuliei de catre compatrioţi. Acest titlu i-a oferit posibilitatea sa reprezinte România la primul „Balkan Sommelier Challenge” 2018, la Belgrad, unde Iulia s-a clasat pe locul doi, medaliatã cu argint printre 22 de concurenţi. Tot în virtutea titlului naţional, Iulia a purtat cu onoare culorile României la Campionatul Mondial de Somelieri de la Antwerpen în Belgia, în martie 2019, terminand ca semi-finalistã, locul 7 din 66 de concurenţi şi 63 de naţiuni. In paralel, Iulia a fost distinsã cu trofeul „Ruinart Sommelier Challenge” 2018, organizant pentru prima oara in Franţa şi cucerit de o româncã!

Recunoşterea talentului şi expertiziei Iuliei în domeniul vinului de Porto, unde deţine deja titlul de „Master of Port” 2017, i-a adus gradul de „Cavaler” in prestigioasa „Confreria do Vinho do Porto” în iunie 2019 si „Infanção” în octombrie acelasi an. Iulia este în curs de finalizare a programului de Educator certificat in vinul de Porto sub geida IVDP.

În paralel cu activitatea prolifică de profesorat cu predare a principalelor Diplome naționale în domeniul vinului și bauturilor, de formare profesională și de conferențiar în materie, Iulia scrie cronici și articole de specialitate. Vinul românesc este pus la loc de cinste, Iulia organizând conferințe și seminarii despre Viti-vinicultura româna, soiurile tipice și particularitățile României ca țară viticolă de clasa internațională. A susținut și prezentat vinul Românesc la Stockholm și Londra în 2014, sub auspiciile Casei Regale Române, a ținut conferințe și degustări de vinuri cu Crame de renume din România pentru asociații de somelieiri din Franța și prezentări în România cu Asociația Somelierilor din România. Iulia a fost aleasa de altfel „Director de dezvoltare” pe probleme de educaţie în Asociația Somelierilor din România în primavara anului 2019.

În parteneriat cu consulatele onorifice ale Romaniei la Nisa si Monaco, Iulia a susținut multiple prezentări, unele fiind in cadrul Festivalului de Film Românesc Villeneuve-Loubet.

Iulia participã şi in cadrul manifestarilor de caritate, cum a fost cea de la Pertuis, 2018, organizata de Rotary Club Pertuis – Luberon – Sud de France, pentru a finanța o intervenție chirurgicală oftalmologică pentru o fetiță din România. Iulia a fost invitată să creeze o animație culturală și oenologică pe parcursul dineului, prezentând o selecție de Crame de înaltă valoare din țară. In Septembrie 2019, Iulia s-a implicat la Bucureşti alaturi de Asociația Somelierilor din România ca parteneri la „Balul Bucuriei”, gala caritativa a asociaţiei „Autism Voice”. Iulia şi presedintele Asociația Somelierilor din România , Dl. Florin Voica, au prezentat şi strigat vinurile oferite spre licitaţie de catre crame de înalta valoare din ţara pentru a finanţa accesul la diagnostic şi tratamente pentru copii din spectrul autistic din România.

Nu in ultimul rând, Iulia a avut onoarea sa fie introdusa in delegatia romana „Disciples d’Escoffier” in februarie 2020 o punte de legatura si cu activitatea ei de profesor la prestigiosul liceu hotelier „Auguste Escoffier” din Cagnes dur Mer, in sudul Frantei.